Alexandria, oraşul fondat de Alexandru Macedon

Alexandria are peste 4 milioane de locuitori şi a fost fondat în anul 337 î.e.n. de către Alexandru cel Mare. A devenit primul port antic din Egipt, capitala ţării şi unul dintre cele mai mari centre culturale ale Mării Mediterane, centrat pe vestita bibliotecă, care i-a adus notorietatea. Este al doilea oraş al ţării.

Oraşul Alexandria este situat la vest de Delta Nilului, între lacul Mareotis şi insula Pharos. Este legat de această insulă prin Hepastadium, care este un fel de baraj care serveşte de asemenea ca alimentare cu apă, şi care a permis nu doar extinderea oraşului ci şi crearea, de asemenea, a două porturi maritime.

 

Moscheea El-Mursi Abul Abbas di Alexandria, Egipt. Foto de Alberto-g-rovi, sursă Wikipedia.

Plutarh, în lucrarea sa „Viaţa lui Alexandru”, povesteşte cum, într-o noapte, în anul 331 î.e.n., în timp ce Alexandru cel Mare plănuia să construiască oraşul său în Egipt, l-a visat pe Homer, care i-a vorbit despre insula Pharos.

Când s-a trezit, a mers să vadă insula şi a început să traseze contururile oraşului pe malul pe care îl avea în faţă. Plecând spre cucerirea Imperiului Persan, Alexandru le-a încredinţat lui Cleomenes din Naucratis (o colonie grecească din Egipt, în Deltă) şi lui Dinocrates din Rhodos construcţia oraşului, proiectat pe un plan ortogonal, cu bulevarde largi tăindu-se în unghiuri drepte.

Există mai multe ipoteze. Oraşul Alexandria s-ar fi construit pe vechiul oraş Rakhotis, însă există puţine documente în acest sens.

Ceea ce se ştie sigur despre această zonă înainte de Alexandria este că a fost citată de mai mulţi scriitori greci şi romani, care menţionează populaţiile stabilite în zonele mlăştinoase din regiune. Heliodorus ne spune că egiptenii o numeau „ţara ciobanilor”. Regiunea avea o reputaţie proastă: „Acolo au oraşul toţi hoţii din Egipt.” Zona apare de altfel în numeroase legende greceşti.

Alexandria nu a fost singurul oraş construit de macedonean. Există 32! Acesta era cunoscut sub numele de Alexandria ad Aegyptum („Alexandria din Egipt”) sau Alexandria apud Aegyptum (adică „în afara Egiptului”) şi apoi a devenit Iskanderia.

Înainte de el, un alt oraş din Deltă a fost ocupat de greci, Naucratis, oferit de Amasis, un emporion sau „port de comerţ”. Era situat la aproximativ 70 km în interiorul pământurilor. Alexandru Macedon a vrut să construiască Alexandria pe coastă, în pofida calităţii proaste a terenului (lacul Mareotis) din această zonă şi a coastei deosebit de periculoasă din acest loc al Deltei.

Oraşul a început să capete importanţă numai atunci când Ptolomeu, fiul lui Lagos, a fondat dinastia Lagideilor (sau Ptolomeilor) şi s-a stabilit acolo, unde a făcut şi capitala Egiptului, pe care l-a primit după ce s-a împărţit imperiul lui Alexandru cel Mare, în anul 323 î.e.n., după moartea lui.

Din prima jumătate a sec. III î.e.n., sub primii doi Ptolomei, oraşul s-a îmbogăţit cu monumente magnifice şi a luat aspectul pe care îl va păstra până la sfârşitul Antichităţii, cu grădiniţe şi monumentele sale în stil grecesc: palatul regal Ras el Tin pe mare, muzeu şi bibliotecă, Soma (sau Sema, mormântul lui Alexandru cel Mare), Serapeum (templul consacrat zeului greco – egiptean Serapis), templul lui Isis, pieţe, teatru şi mai ales celebrul far, turnul construit de Sostratus din Cindus pe insula Pharos, care a dat numele său acestui tip de monument.

Timp de aproape un mileniu, până la cucerirea arabă din anul 641, Alexandria a rămas capitala intelectuală şi spirituală a unei părţi din lumea mediteraneeană, după ce a fost, în timpul ultimelor trei secole î.e.n., capitala politică a Egiptului elenistic. Şcoala din Alexandria a jucat un rol de primă importanţă în domeniul ştiinţelor şi matematicii. De la Euclid la Ptolomeu, iată numai doi oameni importanţi care au trăit aici, unde au adus progrese capitalei, în special în istoria astronomiei.

De la fondarea Alexandriei şi de la ocuparea greacă, Egiptul va deveni o provincie a elenismului, şi administraţia sa, chiar dacă păstrează unele aspecte ale vechii administraţii faraonice, este puternic influenţată de concepţiile greceşti. Limba oficială a devenit cea greacă, chiar dacă egipteana veche, sub forma demotică, a rămas încă vorbită în mediile rurale şi dacă preoţii au păstrat concepţiile religioase antice şi au acoperit mereu templele cu hieroglife, dar pline de semne noi. Chiar templele, construite după modelele tradiţionale, au suportat modificări de detaliu. În această epocă au apărut mammisi ca monumente independente, capitelurile de coloane s-au multiplicat l-a nesfârşit în decoruri şi mai grele, şi s-au construit ziduri între coloane. În anul 47 î.e.n., trupele lui Iulius Cezar au incendiat flota din Alexandria. Focul s-a propagat la depozite şi conform mai multor interpretări, acesta a distrus o mare parte din bibliotecă.

Octav August a pus capăt, după bătălia navală de la Actium în anul 30, nu numai războaielor civile romane (prin lichidarea lui Marc Antoniu), dar de asemenea independenţei egiptene până în sex. XIX.

Provincia era guvernată de un prefect. După prima anexare, oraşul pare să-şi fi recâştigat prosperitatea datorită dominării directe prin puterea imperială căci grâul din Egipt era esenţial pentru distribuirile către plebea romană. Era un post militar important.

În 215, împăratul Caracalla a vizitat oraşul, şi ca urmare a satirelor, a comandat trupelor sale de a ucide pe toţi oamenii capabili de a purta arme. Dar acest ordin nu va fi executat. Ar fi fost imposibil pentru siguranţa lui de a fi eliminat fizic aproximativ 200.000 de adulţi capabili de a se apăra. Garda împăratului, cu siguranţă nu număra mai mult de 5000 de soldaţi.

Caracalla, ca mulţi oameni, a vizitat şi mormântul lui Alexandru, unul din principalele monumente ale oraşului. A încercat chiar armura lui!

Dar în anul 300, un autor declară că aproape nimeni nu mai ştia unde este mormântul lui Alexandru cel Mare! Este o enigmă… Cum a putut un oraş de 500.000 de locuitori, mare centru cultural, de a uita în două generaţii unde se găsea cel mai important monument al său? Se pare însă că în Alexandria au avut loc mari evenimente în această perioadă (sec. III este puţin cunoscut). Misterul rămâne şi arheologii şi cercetătorii încearcă să afle adevărul.

În acelaşi secol III, vechea scriitură hieroglifică a încetat de a mai fi predată şi înţeleasă. A dispărut de asemenea folosirea mumificării. Creştinismul pare deci să fi şters complet memoria egiptenilor!

La împărţirea Imperiului Roman, oraşul a făcut parte din Imperiul Bizantin. Alexandria a rămas centrul administrativ al provinciei. Grâul egiptean mergea de-acum la Constantinopol şi Roma trebuia să se aprovizioneze în Africa de Nord (Cartagina).

Cu creştinizarea Egiptului, Alexandria a devenit un centru cultural şi religios important. Arius, preotul din Alexandria, cel care a formulat arianismul şi Atanasie al Alexandriei, apropiaţi de puterea lui Constantin I, nu au fost de acord cu natura lui Christos.

Din ce în ce mai mult, în cursul sec. III, oraşul s-a apropiat de restul Egiptului şi puţin câte puţin, s-a produs declinul său şi al populaţiei. Splendoarea oraşului a pălit. În toată provincia impozitele au ajuns să fie copleşitoare şi mulţi contribuabili şi-au abandonat bunurile şi s-au dus să locuiască în deşert sau au intrat în mănăstiri ca să scape de taxe.

În sec. IV, persecutarea păgânilor a ajuns la un nou nivel de intensitate. Templele şi statuile au fost distruse în tot imperiul, ritualurile păgâne au fost interzise şi pedepsite cu moartea, bibliotecile s-au închis. În 391, Teodosie I a dat ordinul de a se distruge toate templele. Patriarhul Teofil al Alexandriei s-a alăturat acestui ordin în oraş. Unii susţin că marea bibliotecă şi Serapeum au fost distruse în această perioadă, alţii susţin că arabii au distrus fondurile antice ale bibliotecii.

În 415, creştinii au ucis-o pe frumoasa Hipatia, matematician şi filozof neoplatonic. Aceste evenimente marchează declinul şcolii alexandriene, a cărei cunoaştere a migrat treptat spre Bizanţ, dar a suferit pierderi considerabile.

Cartierele Brucheum şi evreiesc au fost distruse în sec. V şi monumentele lor centrale, sepum şi Museion, au căzut în ruină. Viaţa s-a organizat în jurul lui Serapeum şi Cesareum transformate în biserică. Cartierele Pharos şi Heptastade s-au repopulat şi au rămas intacte.

Alexandria a fost cucerită de perşi în 616 de către regele Chosroes al II-lea. Oraşul a fost recuperat de imperiu în anul 630. Peste 10 ani însă, generalul arab Amr ibn al – As a întreprins un asediu de 40 de luni. Oraşul nu a primit niciun ajutor de la Constantinopol: împăratul Heraclius a murit şi noul împărat Constantin al III-lea, care a domnit doar patru luni, a lăsat puterea fiului său de 11 ani.

În noiembrie 641, Alexandria, evacuată de greci, a fost oferită de patriarhul Cyrus trupelor lui Amr. În ciuda unei încercări zadarnice de recucerire bizantină în 645, oraşul a rămas sub dominaţia arabă. Grecii care au plecat din Egipt erau mai ales negustori.

Arabii au asigurat o gardă prin rotaţie la Alexandria la malul mării şi la Khiberta în faţa deşertului. Amr a scris califului, Omar ibn al – Khattab că a luat un oraş care conţinea: 400 de palate, 4000 de băi publice, 12.000 de furnizori de ulei proaspăt, 12 de grădinari, 40.000 de evrei care plătesc tribut şi 400 de teatre sau locuri de divertisment.

Cu arabii practic a dispărut vechea limbă egipteană cât şi cunoaşterea antică acumulată în oraş. Cu toate acestea, mai mulţi istorici atribuie distrugerea culturii şi a cunoaşterii greco – romane cât şi a bibliotecii din Alexandria, conflictelor între păgâni şi creştini în timpul creştinizării oraşului în sec. IV sub patriarhul lui Cyrille.

Perioada medievală a Alexandriei rămâne, până în prezent, puţin studiată. Oraşul a fost descris de autorii contemporani arabi. Marele Maimonides l-a vizitat şi Saladin a fondat aici un waqz, o fundaţie în sec. XII: documentul fondator, unul dintre cele mai vechi de acest gen, a fost găsit de puţin timp în arhivele oraşului, care se găsesc însă la Cairo.

Alexandria a fost asediată de forţele celei de-a cincea cruciade (1217 – 1221) şi a fost jefuită în timpul cruciadei din Alexandria (1365).

În timpurile moderne, Alexandria a cunoscut o expansiune semnificativă. Oraşul medieval se găsea pe continent, fortificat printr-o incintă.

Oraşul modern a fost construit pe ruinele oraşului antic ceea ce face ca săpăturile arheologice să fie dificile. În iulie 1882, oraşul a fost bombardat de Marina Regală Britanică şi ocupat.

Oraşul vechi a fost proiectat de Dinocrates din Rhodos conform planurilor hippodamiane. Monumentele sale cele mai importante sunt gimnaziul, tribunalul, Soma (mormântul lui Alexandru cel Mare). Palatele acoperă un sfert din oraş. Apa Nilului este distribuită prin intermediul unei reţele de conducte strâns conectate la un canal.

După înfrângerea sa de către Iulius Cezar în războiul civil, Pompei a fugit în Egipt, unde a fost asasinat în anul 48 î.e.n. Călătorii medievali au crezut mai târziu că aici trebuie să fi fost îngropat. În realitate, coloana lui Diocletian este din granit roşu de la Aswan, înaltă de 25 m, cu o circumferinţă de 9 m, construită în onoarea împăratului Diocleţian în sec. IV. Diocletius a capturat Alexandria după ce a asediat-o.

Arabii au numit-o „Amud el – Sawar”, coloana coloanelor. Această coloană este monumentul antic cel mai mare din Alexandria, iniţial în Templul lui Serapis, care a fost cândva o structură magnifică rivalizând cu Soma şi Caesareum. În apropiere, există galerii subterane unde taurii sacrii Apis au fost îngropaţi, împreună cu trei sfincşi.

În Alexandria, turiştii mai pot să viziteze: catacombele de la Kom – el – Chuqafa, fortul Qaitbay, amfiteatrul de la Kom – el – Dick, muzeul greco – roman, muzeul de bijuterii regale, muzeul naţional din Alexandria, grădinile de la Montaza, biblioteca din Alexandria, muzeul submarin, portul antic etc.

 

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns