Nessebar, oraşul menţionat de două ori de Herodot

Este una dintre cele mai atractive staţiuni de pe litoralul Bulgariei şi din peninsula Nessebar, situată în estul ţării, la nord-est de Burgas.

Plajele sale frumoase sunt preferate deoarece au cel mai fin nisip de pe întreaga coastă a Mării Negre, cele mai impersionante dune şi cel mai plăcut decor verde în jurul lor.

Nessebar este unul din cele mai vechi oraşe europene. În peninsulă există urme ale tracilor, datând din mileniul II Î. Hr.. În timpul colonizării greceşti (cca. secolul VI Î.Hr.), pe aceste locuri s-a fondat oraşul Menebria, apoi, în Evul Mediu oraşul Messembria.

Herodot, părintele Istoriei, menţionează acest oraş de două ori.

În anul 812, oraşul a fost asediat şi cucerit de hanul bulgarilor Krum (803-814), despre care istoricii bizantini scriau că avea o mare reputaţie de  cruditate şi de  barbarie.

Cinci ani mai târziu, împăratul bizantin Leon al V-lea, zis Armenianul, a repurtat aici o victorie zdrobitoare asupra bulgarilor, dar un a fost de ajuns pentru a-l opri pe Krum care va relua ofensiva înainte de a muri.

În manuscrisele bulgare din sec. al XI-lea, numele Nessebar este folosit alături de cel de Messembria. În sec al XIV-lea, oraşul a înflorit, devenind un centru economic şi cultural. Cele mai interesante monumente culturale şi istorice datează din această perioadă.

Oraşul vechi (situat pe peninsula cu acelaşi nume) este declarat rezervaţie arheologică şi arhitectonico-istorică şi a fost introdusă în lista siturilor de Patrimoniu Cultural şi Natural UNESCO.

În Nessebar îţi atrag privirea imediat ruinele zidurilor de apărare (atât cele antice cât şi cele medievale) şi minunatele case construite în perioada Renaşterii din sec. XVIII -XIX.

Biserica sfântului Pantocrator, copyright Utilisateur Ratigan, sursă Wikipedia.

 

Obiective turistice

 

O altă emblemă a Nessebar-ului sunt bisericile, fiind şi cele mai interesante monumente arhitectonice medievale. Conform legendei, pe peninsulă se aflau 40 de biserici. Astăzi, au rămas mai puţine. Câteva dintre ele sunt:

  • Vechea Episcopie – se află în centrul oraşului. Este o construcţie impozantă cu trei cupole din sec. V – VI. Pe unul din blocurile de marmură are o inscripţie din sec. VII – VIII care spune: “Şi lasă vocea Mea să ajungă la tine”.
  • Basilica – a fost construită în jurul secolului al V-lea. Se pot distinge cu uşurinţă trei cupole. Legenda spune că a fost numită Eleusa (Grecia). La est de acest sit s-au găsit multe morminte din secolul XIV-lea.
  • Noua Episcopie: sau aşa-numita Sf. Ştefan datează probabil din secolele X – XI. Decoraţia exterioară se caracterizează prin folosirea unor plăci ceramice în alternanţă roşii cu verzi, aranjate în arcade deasupra frizelor şi sub ferestre. În interiorul său se pot admira multe capitolii antice, medievale şi inscripţii. Aceasta este singura biserică din Nessebar care are picturi murale care reprezită curentul realist din arta medievală a secolelor XVI – XVII în Bulgaria.
  • Biserica baptistă Sf. Ion: se află în partea nordică a oraşului. Din punct de vedere artitectonic, reprezintă o formă de tranziţie între bazilică şi biserica-dom. Este modestă ca dimensiuni, având decoraţii din caramidă deasupra ferestrelor şi uşilor. Imaginea unui bogat cetăţean din Nessebar, un binefăcător al bisericii poate fi văzută pe o coloană în sectorul nordic.
  • Biserica Sf. Teodor: datând din secolul al XIII-lea, se află situată în partea nord-estică a oraşului.
  • Biserica Sf. Ion Arhanghelul : (nesantificat) este situată lângă port. Este considerată una din cele mai frumoase biserici, datând din sec. XIII – XIV. Aici se poate observa cel mai bine stilul bisericilor din Nessebar. Pe pereţi pot fi văzuţi grifoni, păsări, lei şi frunze. Pe faţada vestică se află desene cu fregate din secolul al XIV-lea.
  • Biserica Pantokrator: situată în centrul oraşului. Este un dom medieval bine păstrat (sec. XIII – XIV). Se pot vedea şi ruinele unui turn pătrat unde se află clopotul. Fiecare faţadă este în mod diferit construită şi decorată. Diversele forme arhitectonice sunt împodobite cu ornamente ceramice colorate.
  • Biserica Sf. Spas: datează dintr-o perioadă mai recentă. Forma actuală este din secolul al XVI-lea, iar picturile murale din secolul al XVIII-lea.

Casele din Nessebar sunt exemple interesante de arhitectură din perioada renaşterii bulgare. Sunt interesante de vizitat: casa lui Muskoyani (1840) care găzduieşte o expoziţie etnografică, casa Căpitanului Pavel, casa lui Chimburlev, casa lui Lambrinov, casa lui Tulev, casa lui Diamandi şi casa lui Hadji Tranosh (1850).

Morile de vânt dau peisajului din Nessebar un aer romantic. Se pot găsi la începutul peninsulei şi lângă basilica de lângă mare.

Muzeul de Arhelologie ofera cele mai bune informaţii despre bogata istorie a acestui oraş vechi de mii de ani.

 

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.