O gaură neagră în Atlantic

Oamenii de ştiinţă britanici s-au deplasat într-o misiune oceanografică în apele insulelor Canare pentru a examina o stranie gaură neagră descoperită în mijlocul oceanului Atlantic şi care ar putea da informaţii preţioase privind compoziţia centrului Terrei. Această gaură a fost descrisă ca o rană deschisă pe suprafaţă de către geologii şi oceasnografii de la Centrul britanic de oceanografie naţională.

Foto de Buonasera, sursa Wikipedia.

Foto de Buonasera, sursa Wikipedia.

Studiile au revelat existenţa unui imens crater sub scoarţa terestră, de 3000-4000 de metri în diametru, situat la 4900 metri adâncime, format în timpul mişcărilor dintre două plăci tectonice. Această gaură a surprins oamenii de ştiinţă căci, în mod normal, asemenea hăuri sunt repede astupate de magma vulcanică.

O echipă de 12 britanici, condusă de profesorul Roger Searle de la Universitatea din Durham, va examina această gaură timp de şase săptămâni, cu ajutorul unui robot care va parcurge zona şi va extrage materie efectuând perforări de 4 cm în diametru şi de un metru adâncime. Robotul, echipat cu o cameră digitală, va lua imagini de înaltă rezoluţie. Este o oportunitate unică de a vedea cum este acest strat interior al Terrei, a declarat cotidianului spaniol El Pais, şeful echipei, cu puţin înainte de plecarea vasului. Omul de ştiinţă a subliniat că absenţa materiei vulcanice la nivelul Craterului va permite robotului de a accede la materialele cele mai apropiate de centrul Terrei. Dar concluziile definitive vor lua mai mulţi ani…

 

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.