Celebra vrăjitoare Maria din Craiova, cu puteri uriașe lăsate de la Dumnezeu, lecuieşte şi desface cele mai puternice farmece de magie neagră şi albă iar rezultatele ei excepționale stau mărturie în mod clar, precum și mulțumirirle pe care ile adresează constant oameni din întreaga lume.
I-am solicitat un interviu pentru a ne împărtăși o parte din tainele succesului ei şi viziunea pe care o are asupra activităţii pe care o desfăşoară în arta magiei și care este dedicată oamenilor.
Sunteți o mare maestră a magiei de la noi. De ce credeţi că este atât de importantă magia pentru oameni?
Pentru că acolo unde alte ştiinţe nu reuşesc, ea poate cu siguranță să rezolve unele cazuri extrem de complicate și de grave.
Considerați că magia este o ştiinţă?
Categoric, așa este. Magia este o știință milenară, care se pierde în negura vremurilor apuse și care continuă cu succes, asta și grație uneia ca mine sau ca altă vrăjitoare care o slujesc cu mare devotament.
La dvs. este o tradiţie să practicați magia?
Da, duc mai departe această moştenire preţioasă pe care o am de la străbunele mele, vrăjitoare de seamă din Oltenia.
Ce părere aveţi despre invocările în magie? Ajută la ceva și cum ?
Invocările mă ajută să intru în contact cu divinitatea și prin intermediul ei, capăt puteri sporite ca să rezolv un caz.
Magia este specific anumitor ţări sau regiuni?
Magia există pretutindeni şi vrăjitoarele sunt respectate şi căutate pentru harul lor şi pentru faptul că pot să ajute oamenii aflaţi într-un impas. Ea acţionează prin carmina (bona şi mala, adică prin bine şi rău). O lege a Naturii spune că aceste două elemente opuse trebuie să fie întotdeauna prezente. Gesturile magice pentru a vindeca un picior fracturat, de exemplu, sunt însoţite de incantaţii specifice. Pentru noi, acest ritual aparţine Magiei, însă romanii, în Antichitate, nu-l priveau în acelaşi fel: acest gest reprezenta pur şi simplu medicină.
Cum definiţi pe scurt magia ?
Magia adevărată se defineşte printr-o intervenţie răuvoitoare şi nu prin forme ritualice specifice. Proba stă în faptul că termenii uenenum (băutură magică), ueneficium (otravă) şi ueneficus (cel care otrăveşte) au luat tardiv sensuri malefice. Romanii nu cunoşteau figura magos-ului. Preoţii itineranţi existau, fireşte, dar nu practicau divinaţia.
Dar mai târziu ?
Sub Imperiu s-a schimbat totul: magia s-a impus şi a acaparat procedeele medicinei, apropiindu-şi chiar funcţia de „religie” şi anexându-şi de asemenea astrologia. Tot ceea ce-i putea fi de folos era binevenit.
La Roma, s-a produs o evoluţie în doi timp: sub Republică, au existat practicanţi care erau interesaţi de integritatea persoanelor sau de proprietatea lor (veneficium, malum carmen) dar aceste practici nu erau considerate ca magie căci sub Imperiu termenul magia a combinat medicina (care vindeca), astrologia şi divinaţia. Elita romană, elenizată, a asimilat repede termenul grecesc pe care însă l-a asociat cu ueneficium (malefic).
Ce se întâmplă astăzi?
Magia este recunoscută şi, în general, respectată ca fiind o ştiinţă pusă în slujba omului. Oamenii o respectă!
Se opune religiei, de exemplu?
Nu. Dar Magia şi Vrăjitoria se disting de religie, pe de o parte, şi de culturile misterioase pe de altă parte. Oricare ar fi etimologia cuvântului religie, ea pune accentul pe importanţa unui ritual fixat şi recunoscut prin tradiţiile şi deciziile comunităţii. În schimb, Magia pune accentul pe practici şi procedee mai mult sau mai puţin fanteziste, depinzând de un individ (de aceea cel aflat în probleme ş aflat într-o şedinţă la vrăjitoare trebuie să fie sincer şi deschis la suflet) şi este destinată „trăirii” acelui individ. Religia acţionează la lumina zilei, magia într-un univers secret. Este mai discretă.
De ce?
Pentru că oamenii fug de necunoscut, care de cele mai multe ori îi sperie.
Este periculoasă pentru noi ?
Nu, dacă se respectă cu exactitate ritualurile, dar ar putea fi, desigur. Magia este practicată din noaptea timpurilor. Toate civilizaţiile, toate popoarele, fie că sunt creştine, păgâne, islamice, buddhiste sau de alte confesiuni, au invocările lor în Magie, care este un factor important în desfăşurarea lucrurilor.
Magia este un termen generic folosit pentru a defini artele rezervate iniţiaţilor (hermenautica), oculte (s-a întâmplat mai târziu în istorie) sau divine. În principiu, nu există magie, ci magii.
De pildă?
Magia albă, magia neagră, magia roşie, magia celestă, magia draconică, wicca, magia celtică, şamanismul etc. Dar toate vin să completeze un gol lăsat de celelate ştiinţe şi se pun în slujba omului, repet. Nu trebuie să vă fie frică de aceste magii.
Interviu de Marian Deaconu
Contact:
0743.777.832, 0766.545.017
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro