A fotografiat o fantomă la castelul Rhuddlan din Ţara Galilor

Un tată, se afla în compania copiilor săi în vacanță în Țara Galilor. Împreună, au vizitat un castel celebru unde, spre surprinderea lor, au fotografiat o fantomă foarte ciudată.

 

foto de Julie Anne Workman, Wikipedia

foto de Julie Anne Workman, Wikipedia

David Lonsdale, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a vizitat în trecut castelul Rhuddlan, din comitatul Denbighshire, aflat în nordul țării. Castelul a fost construit în 1227 de către Eduard I, regele Angliei, după terminarea Primului război galez. Este vorba despre un castel concentric, aflat în apropiere de alt castel, cel din Twthill. fantoma Tara galilor
David se afla alături de fiicele sale, Sarah si Fiona, pe atunci în vârstă de 10 și, respectiv, 6 ani.
Recent, acest fost șofer de stivuitor, acum pensionar, răsfoind niște fotografii vechi, a văzut ceea ce crede că era o fantomă înspăimântătoare, care stătea parcă sfidătoare şi nepăsătoare într-un alcov al castelului.
David Lonsdale consideră că această imagine arată o siluetă întunecată uitându-se în jurul castelului. Avea ochi negri și mâinile se poziționează ca și cum ar indica un arc în direcția lor.
David Lonsdale, care locuiește în Brighouse (în West Yorkshire) a oferit un interviu pentru Express, din care am spicuit:

„Am vrut doar să mă uit la nişte fotografii vechi. Am înregistrat atunci această fotografie pe telefonul meu pentru a o trimite la fetele mele. ”
„Dar când m-am uitat în partea de sus a imaginii, am observat o siluetă care părea să scruteze în spatele zidului. ”
„Am arătat-o prietenilor și familiei și toți au spus” Oh, Doamne „. Cu toţii au văzut-o de asemenea. ”
„Îmi amintesc că eram la castel. Aveam obiceiul de a merge de multe ori acolo, deoarece mama si tata locuiau chiar alături. ”
„Nu s-a întâmplat nimic neobișnuit în ziua aceea. Am vrut doar să fac o poză cu fiicele mele cu râul și castelul în fundal. ”
„Nu știu dacă există un spirit sau o fantomă, dar pare să poarte un arc. ”
„Am găsit asta un pic ciudat. Nu am mai văzut așa ceva înainte. ”
„Nu m-am interes niciodată prea mult de fantome sau de ceva de genul acesta, dar am avut întotdeauna un interes pentru istorie. ”
„Vă puteți imagina tot felul de lucruri. Am publicat-o pentru ca oamenii să poată comenta și să văd ce cred. ”
„Nu-mi vine să cred că lumea spiritelor nu există, dar eu nu am văzut niciodată vreo dovadă desprea ea. N-am mai văzut înainte poze care să mă fi convins că există ceva într-un fel sau altul. ”
„Am împărtășit această imagine pe rețelele sociale și de peste tot oamenii au făcut comentarii și mulți au văzut silueta despre care vorbesc. ”
„Probabil am luat imaginea cu un Kodak vechi. Aparatele digitale nu existau la momentul respectiv. „

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns