La 1 ianuarie 2000, planeta număra deja 34,3 milioane de seropozitivi, adică de persoane contaminate cu virusul HIV / SIDA.
De la începutul epidemiei, numărul total de decese datorate SIDEI este de 18,8 milioane, printre care 7,7 milioane femei şi 3,8 milioane de copii în vârstă de cel puţin 15 ani. În Africa, fenomenul SIDA a făcut adevărate ravagii.
Numărul africanilor subsaharieni contaminaţi prin virusul SIDA la începutul anului 2000 a fost estimat la 24,5 milioane, ceea ce înseamnă că 71% din populaţia seropozitivă mondială este africană!
Majoritatea ţărilor subsahariene, adulţii şi copiii sunt infectaţi prin HIV cu un ritm mai susţinut ca niciodată. Numai în cursul anului 1999, au avut loc 4 milioane de infecţii noi în Africa, care numai printr-un miracol puteau să supravieţuiască primilor 10 ani. Se consideră că astăzi există 16 ţări în care peste 10% din populaţia între 15 şi 49 de ani este infectată cu HIV.
În conul Africii, în şapte ţări din această zonă, cel puţin un adult din cinci trăieşte cu virusul. În Botswana, există o populaţie alarmantă de 35,8% de adulţi infectaţi (care însă creşte continuu). Africa occidentală este însă mai puţin atinsă de acest fenomen letal.
Coasta de Fildeş figurează printre cele 15 ţări cele mai atinse din lume. În Nigeria, care este de departe ţara cea mai populată din Africa subsahariană, peste 5% din adulţi sunt seropozitivi. Africa orientală, cândva în top, prezintă un procent inferior de infectare cu HIV faţă de cea vestică, printr-un proces de propagandă eficace de prevenire.
La 1 ianuarie 2000, primele ţări cele mai atinse din lume erau: Botswana (35,8%), Swaizland (25,25%), Zimbabwe (25,06%), Lesotho (23,57%), Africa de Sud (19,94%) şi Namibia (19,54%). Acest ansamblu de ţări reprezintă aproximativ 23% din seropozitivii populaţiei cuprinsă între 15 şi 49 de ani.
Dar Africa este atinsă de asemenea şi de HIV – 2. Boala care rezultă din această contaminare progresează într-un mod mai blând şi mai lent decât HIV – 1 şi, până în prezent, s-a localizat şi în principal în Africa occidentală şi în vechile colonii portugheze ca Angola şi Mozambic.
Epidemia SIDA atinge în principal persoanele cu vârstele cuprinse între 15 – 49 de ani şi nou – născuţii mamelor seropozitive. Dar în teritoriile puternic atinse de SIDA din Africa orientală şi australă, se întâlnesc între 15 şi 30% din seropozitivi la tinerii adulţi din oraşe. În cadrul aceleiaşi ţări, transmisia diferă totuşi de la o regiune la alta, cât şi după sub – grupe ale populaţiei. Persoanele care au mai mulţi parteneri sexuali prezintă un risc uriaşi, în special pentru partenerul lor şi eventual pentru copiii care se vor naşte.
Teoretic, ar trebui o precauţie majoră care constă din abstinenţa de a face sex cu persoane necunoscute sau seropozitive. Dar modificarea comportamentului sexual pare uneori o utopie. Iar costurile vaccinurile sunt enorme şi africanii, care nu sunt bogaţi în general, nu şi le pot permite. Islamiştii consideră SIDA ca un blestem divin dacă este provocată de trei cauze de contaminare: toxicomanie, homosexualitate şi heterosexualitate ilicită.
În Kenya, Bisericile catolică şi protestantă, condamnă oficial folosirea prezervativului. În unele ţări africane, 25% din persoanele interogate în timpul unor sondaje au răspuns că nu folosesc prezervativul pentru motive religioase. În spitale, se distribuie totuşi prezervative…
Din toate continentele, până în prezent, Africa este cea mai sever atinsă de flagelul SIDA, în special în zonele sale cele mai populate, în jurul Marilor Lacuri, de la Africa centrală până la cea australă (Zimbabwe, Botwana, Namibia, Zambia, Swaiziland, Malawi, Mozambic, Africa de Sud şi Rwanda), însă şi în Africa de Vest, unde cea mai atinsă este Coasta de Fildeş.
În Africa, contaminarea prin HIV se efectuează în peste 90% din cazuri în cadrul relaţiilor heteroxesuale. Acest procentaj poate varia de la o ţară la alta.
În 1991, în Tanzania s-au depistat 800.000 de seropozitivi, din care 80% au devenit ca urmare a relaţiilor heterosexuale şi 10% prin transmitere perinatală şi prin alăptare.
În Africa, sângele şi produsele sanguine sunt adesea contaminate.
Toate studiile efectuate în Africa demonstrează că femeile au mai puţini parteneri extraconjugali decât bărbaţii dar că, din punct de vedere biologic, sunt mai mult sensibile la contaminare decât bărbaţii. Cu toate acestea, majoritatea, au fost infectaţi chiar de soţii lor.
Pe de altă parte, femeile sunt mult mai expuse la bărbaţii contaminaţi cu SIDA. Dacă vor să facă copii, riscă să contamineze, sau în caz contrar, de a rămâne izolate social, căci o femeie africană dacă nu are copii este marginalizată.
Un alt factor al contaminării la ele este necunoaşterea bolilor sexual transmisibile. Conform unui studiu efectuat în Rwanda, 25% dintre femeile care au avut o sarcină la mai puţin de 17 ani, sunt seropozitive. În Nigeria, studiile au demonstrat că femeile cele mai expuse erau cele ale rutieriştilor. La o călătorie, aceştia au în medie şase partenere. Ajungând acasă, îşi contaminează soţia.
Dar în Africa, aproximativ 10% dintre femeile contaminate au dobândit SIDA prin transfuzie sanguină. În fine, SIDA se poate obţine şi prin droguri intravenoase la tinerele africane din mediul sărac. Sau prin transmitere verticală, adică prin procentul de contaminare de la mamă la copil, care în Africa este mai ridicat decât oriunde în lume.